Algoritmele matematice care stau la baza functionalitaţii programelor de calculator, pot fi protejate prin brevet doar dacă sunt asociate unor solutii tehnice ce pot rezolva, prin aplicare, o problema tehnică.

Codul obiect şi codul sursa al unui program de calculator pot fi protejate prin dreptul de autor.

În practica juridică a OFICIULUI EUROPEAN DE BREVETE se are în vedere că o invenţie implementată cu ajutorul calculatorului implică o activitate inventivă dacă aduce o contribuţie tehnică la stadiul tehnicii care nu este evidentă pentru o persoana de specialitate.

La invenţiile în domeniul metodelor de afaceri implementate cu ajutorul calculatorului, ele implică activitate inventivă chiar în situaţia în care contribuţia tehnică este evidentă iar contribuţia de natură netehnică nu este evidentă.

O invenţie îndeplineşte condiţia activitaţii inventive dacă atunci când este implementată cu ajutorul calculatorului crează "efectul secundar" care depaşeşte simpla interacţiune între hard şi soft.